Acest sezon aduce unele schimbări clubului nostru. Un număr mare de jucători generatia nascuta 97-98 au terminat liceul și au părăsit clubul nostru pentru a urma facultatea. Astfel, am fost nevoiți să reorganizam grupele de juniori și să înscriem o singură echipă în ABLA Senior League. Aceasta este formată preponderent din juniori generatia 99-2002 respectiv:
MIHAI FILIMON, ROBERT MORATI, ANDREI NICOARĂ, CHRISTIAN GAVRILETEA, CAIUS SUCIU, VALENTIN VASALAS, SEBASTIAN FIRCA, ALEXANDRU CHEBAC, KEVIN JULEAN, ȘTEFAN ILIE, BOTOND SIMON, ALEXANDRU IANCU, EDUARD POP și ANDREI ILIEȘ.
Primul meci a adus și prima înfrângere, în mare parte datorată lipsei omogenității și a jocurilor împreună, 92 la 62 contra celor de la Plumbers. A urmat victoria 92 la 58 împotriva echipei Allblacks Timișoara și o nouă înfrângere, 84 la 65 cu Bastards. În ciuda acestui început greu de sezon, avem încredere deplină în jucătorii noștrii și suntem convinși că vom avea o prestație bună și în acest sezon de campionat. Le urăm mult succes tuturor ! ! !
WE ARE THE BEST !!!